La începutul anilor ’50, cei de la General Motors se credeau stăpânii lumii şi voiau să imprime acest statut unei noi generaţii de maşini.
O flotă auto care să exprime cât mai sugestiv supremaţia americană. Atunci probabil, expresia ‘think big’ şi-a găsit cea mai bună reprezentare în sensul propriu. După Cadillac De Ville, Chevrolet Stylemaster şi Buick Riviera, GM voia o navă-amiral, o maşină pentru soarele hollywoodian, menită să se oprească numai în faţa covorului roşu. Sigla aleasă a fost a celor de la Cadillac, iar în interiorul firmei a avut loc un mic concurs pentru alegerea numelui. Propunerea câştigătoare a venit din partea unei secretare şi astfel, în 1952, Cadillac prezenta cu fast la Golden Anniversary Show modelul Eldorado, adică ‘cel aurit’.
Eldorado s-a conturat după schiţele lui Harley Earl, vicepreşedintele General Motors şi, totodată, inventatorul ideii de ‘concept car’, materializată pentru prima oară în forma lui Buick Y-Job. Astfel, Earl a văzut în noul Cadillac un coupe de lux care să impună respect nu numai prin capacitatea cilindrică, ci prin întreaga înfăţişare. Şi nu s-a făcut nici un compromis.
Cântărind aproape 5 tone, Eldorado se dezvăluia în 1952 printr-un coupe hardtop sau convertible, cu un parbriz încovoiat în lateral, o capotă a motorului ridicată la 1,20m, un motor de 3310cmc cu 210CP şi o lungime de 5,60m. O locomotivă pe asfalt. A apărut în patru culori unice: roşu aztec, alb alpin, albastru azur şi ocru artizan, versiunea convertible fiind disponibilă în negru şi alb orlon. Şi, deşi era bazat pe platformă mai vechiului S62 şi împrumută acelaşi motor, Eldorado era de aproape două ori mai scump la 7.600$.
În 1952, Chevrolet şi-a vândut noul venit drept un model exclusivist, de serie mică, construit în numai 532 de exemplare. Anul următor însă, GM a decis ca acesta să intre în producţia de serie mare şi, pe 20 Ianuarie 1953, Eldorado şi-a făcut intrarea glorioasă în rândul elitei limuzinelor când Dwight Eisenhower saluta mulţimile de pe bancheta din spate a noii bijuterii General Motors, în drumul spre ceremonia de inaugurare a mandatului său la Casa Alba. Americanii aveau o maşină care să-i facă mândri.
Extravagantă patriotică
Harley Earl i-a cucerit pe oficialii General Motors cu parbrizul sau panoramic şi a lansat o adevărată modă în industria auto americană.
Se spune că forma la care a ajuns Earl a fost determinată şi de nevoia de vizibilitate în colţurile laterale pentru manevre de genul parcării, dat fiind ca distanţa de la parbriz până la extremitatea frontală a maşinii avea aproape 2 metri.
Eldorado a ajuns la a 2-a generaţie în 1955, când au mai dispărut câteva ornamente de metal, în special din partea frontală, iar în 1957 capota şi-a modificat radical forma, devenind plată şi alungită până deasupra farurilor, rezultând astfel o înfăţişare mai agresivă, mai modernă, dar la fel de impunătoare. Tot atunci a fost momentul apariţiei unor elemente definitorii pentru Eldorado: aşa numitele ‘tailfins’ erau două aripioare alungite, asemănătoare unor derive de avion, montate pe aripile din spate. Tot Harley Earl este creditat cu această invenţie, după ce s-a inspirat din designul lui P38 Lightning, un bombardier american folosit în al doilea Război Mondial. Harley a montat aceste tailfins pe noul Eldorado şi le-a folosit şi ca suporturi pentru stopuri, dând astfel maşinii o înfăţişare de navă cosmică. Arăta cel puţin ciudat dar Earl afirma că au şi un rol practic, de stabilizare şi plasare a centrului de greutate cât mai aproape de extremitatea din spate.
Şi dacă există cineva a cărui imagine să se suprapună tailfins-urile lui Eldorado – şi cu întreaga flotă auto Cadillac – atunci acela a fost în mod cert Elvis Prisley.
Eldorado şi-a atins climaxul tot în 1957, când Cadillac a lansat versiunea Broughman. Acesta era un sedan
hardtop, în care General Motors şi-a concentrat toate resursele pentru a crea un interior de un lux fără precedent. Costa 13.000$ – mai mult decât un Rolls Royce Silver Cloud – şi oferea plafon de metal, aer
condiţionat, suspensii pneumatice, primele scaune reglabile electronic şi alte servicii de lux marca GM,
precum sticluţe de parfum.
A treia generaţie dezvăluia un Eldorado cu linii drepte de la faruri până la tailfins, cu acelaşi parbriz panoramic – ultimul – şi cu aceleaşi dimensiuni halucinante. Ornamentele de metal, culorile unice,
interiorul îmbrăcat în piele şi spatele de navă spaţială atrăgeau zeci de blitzuri la Hollywood şi întorceau toate privirile de pe trotuar. A devenit un preferat al regizorilor dar şi mașina favorită a Casei Albe.
Următoarele generaţii au adoptat design-ul epocii, mai minimalist, mai rigid şi mai puţin ornamentat,
însă la aceeaşi scară dimensională uriaşă. Astfel, Eldorado şi-a onorat triumfal numele, dovedindu-se
nu numai o mină de aur pentru Cadillac şi General Motors, dar şi o bijuterie a şoselelor americane.
