În anul 1970, în Italia au fost fabricate 648.000 de automobile cu motoare având capacități cuprinse între 1.000 și 1.500 cmc, 447.000 de automobile dotate cu motoare sub 500 cmc și doar 220.000 de automobile ale căror motoare aveau cilindreea cuprinsă între 500 și 1.000 cmc. La acestă ultimă categorie se încadra și modelul 850 din clasa mică de la Fiat care nu mai înregistra vânzările așteptate și care practic a grăbit finalul carierei acestuia în Italia începută în 1964, cu cel puțin un an mai devreme decât se stabilise inițial,
respectiv în 1971.
Proiectul viitorului model Fiat din segmentul mic care trebuia să înlocuiască în gamă modelul 850, a demarat în anul 1968 și a fost cunoscut sub denumirea codificată X1/4.
La partea tehnică a proiectului a lucrat o echipă condusă de cunoscutul inginer Dante Giacosa în timp ce stilul a fost încredințat lui Pio Manzù și care a fost asistat de Rodolfo Bonetto. Din nefericire, Manzù nu a mai apucat să vadă finalizarea muncii sale, pentru că a murit într-un accident de mașină chiar în drum spre Torino pentru prezentarea oficială a machetei viitorului model.
Lansarea oficială a noului model din clasa mică de la Fiat, denumit 127, a avut loc la ediția din 1971 a Salonului Auto de la Geneva.
În comparație cu modelul predecesor, Fiat-ul 127 reprezenta un salt remarcabil fiind conceput după soluția ″totul în față″ având motorul poziționat frontal transversal, transmisie pe roțile din față, suspensie independentă cu schemă Mc Pherson în față și resort monolamelar transversal în spate, sistem de frânare mixt cu discuri în față și tamburi în spate iar direcția de tipul cu cremalieră. În schimb, motorul cu 4 cilindri în linie de 903 cmc având distribuție cu arbore cu came laterale și alimentare cu carburator inversat Weber era împrumutat de la modelul 850 Sport Coupe, dar care în acest caz dezvolta doar 47 CP la 6.200 rpm și cu un cuplu maxim de 6,3 kgm la 3.500 rpm.
Motorul era asociat în standard cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte și asigura o viteză maximă de 135 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 19 secunde.
Multe dintre soluțiile tehnice avansate mai sus amintite au fost, de asemenea, implementate și testate în cadrul grupului FIAT pe modelele Autobianchi A112 din clasa mini și Fiat 128 din clasa compactă, ambele lansate în anul 1969 și care au înregistrat un mare succes comercial încă de la debut, în special pe piața italiană.
Alte soluții inovatoare implementate pe modelul italian erau: barele de protecție realizate din polipropilenă cu suport metalic (o premieră pentru un automobil de serie), coloana de direcție articulată, zone cu deformare progresivă a caroseriei în caz de impact și caroseria în două volume de tip hatchback. Dimensiunile caroseriei erau în conformitate cu media clasei mici europene de la acea dată (Lxlxh: 3.595×1.525×1.360m, ampatament 2.225 m) iar grație soluței tehnice constructive ″totul în față″, Fiat-ul 127, s-a dovedit a fi mult mai spațios la interior în comparație cu modelul 850.
Interiorul puncta în special la capitolul raționalitate, atât în privință exploatării la maxim a spațiului (confortabil pentru 4 persoane) cât și în privința ergonomiei postului de conducere. Un alt atu important al modelului, îl reprezenta portbagajul care dispunea de o capacitate de 365 dmc fiind cel mai spțios din clasa mică, mulțumită în primul rând roții de rezervă care în acest caz a fost poziționată în compartimentul motorului.
La testele rezervate presei, modelul Fiat din segmentul mic, a demonstrat un comportament excelent, cu o ținută de drum sigură, o manevrabilitate ridicată și un sistem de frânre promt. În același timp etajarea cutiei de viteze și performanțele sau dovedit a fi de un bun nivel, toate în combinație cu un consum de combustibil redus. Mulțumită numeroaselor sale calități, succesul comercial al modelului a fost rapid încă de la debut, acesta obținând la finalul anului 1971 în Europa premiul Car of Year 1972.
FIAT – O TRADIȚIE DE 120 DE ANI
În aprilie 1972, alături de varianta de caroserie standard cu două portiere a fost introdusă varianta cu trei portiere dotată cu un hayon de dimensiuni generoase și care facilita accesul la portbagaj. În acest caz bancheta spate era rabatabilă, mulțumită căreia, volumul de încărcare al portbagajului putea fi extins.
În iunie 1974, este fabricat exemplarul cu nunărul 1 milion iar începând din anul 1975 este disponibil nivelul de echipare Special oferit pentru ambele varinate de caroserie și care ieșea în evidență la exterior prin grilă frontală cu design mai elegant, barele de protecție cu profil de cauciuc, lampa de mers înapoi și profilele cromate suplimentare iar la interior prin planșa de bord cu design ușor diferit și scaunele bicolore dotate opțional cu tetiere. Versiunea Special avea ca dotări standard: scaunele cu spătar reglabil și geamurile spate de tip custode. La începutul anului 1976, pentru a face față reglementărilor antipoluare care tocmai intraseră în vigoare, motorul a suferit unele modificări în consecință la distribuție (reducerea fazelor de admisie și evacuare, înclinația supapelor) la alimentare (carburator Weber 30 IBA 22 în locul originalului Weber 32 IBA 20). Cu această modificare motorul devine mai puțin performant și mai puțin economic. Putere maximă dezvoltată era acum de 45 CP la 5.600 rpm iar cuplul maxim de 6,5 kgm la 3.000 rpm.
Din iulie 1976 era disponibilă în gama modelului italian varianta de caroserie cu 4 uși în cobinație cu versiunea de echipare Special și care era fabricată în Spania de către compania Seat, cu care producătorul italian avea semnat un parteneriat. Aceasta prezenta unele mici diferențe la detaliile și dotările de la interior. În același an, în Brazilia demarează producția modelului Fiat 147 care se deosebea de varianta europeană 127 prin unele detalii specifice atât la exterior cât și la interior.
În mai 1977, Fiat-ul 127 a fost supus unui restyling profund ocazie cu care debutează cea de-a doua serie a modelului. Modificările de ordin stilistic au fost semnificative și au vizat atât exteriorul cu partea frontală și cea posterioară cât și interiorul cu o planșă de bord și scaune de concepție nouă. În același timp, lungimea a fost ușor majorată ajungând la 3.645 m. Din acest moment au fost propuse un număr de 4 variante de caroserie cu 2, 3, 4 și 5 portiere, ultimele două fabricate de către Seat. De asemenea au fost disponibile trei versiuni de echipare (L, C și CL) și două motorizări (903 cmc – 45 CP și 1.049 cmc – 50 CP).
La momentul lansării celei de-a doua serii a modelului, variantele de caroserie cu 2 și 3 uși erau oferite în versiunile L și C în combinație cu motorul de 903 cmc, în timp ce variantele cu 4 și 5 uși doar în versiunea CL și cu motorul de 1.049 cmc. Ulterior, variantele cu 4 și 5 uși au fost disponibile și în versiunile de
echipare C și CL în combinație cu motorul de 903 cmc iar cele cu 3 uși și cu nivelul de echipare CL având motorul de 1.049 cmc. Tot în anul 1977 demarează în Brazilia fabricația modelului Fiorino care reprezenta varianta utilitară a modelului 147 (Fiat-ul 127 brazilian) și care era disponibil în două variante de caroserie: van și pick-up.
