Noiembrie 2019
Se spune că odată organele omului hotărăsc să-şi aleaga un şef. Este propus creierul că e cel mai important, cel mai deştept…
Inima sare şi ea: – dacă nu sunt eu să pompez sânge creierul ar fi mort…
Plămânii intră în discuţie: – dacă n-am fi noi să procesăm aerul, totul s-ar duce de râpa…
Picioarele zic şi ele că ar zăcea cu toţii într-un singur loc dacă nu ar merge ele dupa mâncare şi toate cele…
Toti se ceartă care e mai important şi care să fie şef, când deodată apare căcatul care zice ca vrea el sa fie şeful!
Încep cu toţii să râdă de el şi să-l înjure: -du-te mă de unde ai venit , lasa-neee..
Atunci căcatul se retrage la locul lui si stă o zi…
…si stă doua zile…
…si stă trei zile…inima începuse să o ia la galop, plămânii repirau greu, ochii ieşiseră din orbite…
…si stă patru zile…creierul deja începuse s-o ia razna…
Atunci toţi s-au pus de acord şi l-au ales pe căcat şef numai sa iasa de acolo…
Morala: orice căcat poate deveni sef!
Cam aşa şi în România ultimilor 30 de ani. Toate organele care ţinem în viaţă această ţară ne-am străduit să ne alegem căcatul care să ne conducă.
Că era mai moale sau mai tare, mai frumos mirositor sau nu, întotdeauna el ne-a condus şi de fiecare dată a fost pus la conducere de noi, organele.
România este asemănătoare unui organism iar fiecare dintre noi facem parte din el. Fiecare avem rostul nostru: fie că ne ocupăm de alimentarea organismului, fie de întreţinerea lui, fiecare avem rostul nostru. Iar ca organismul să funcţioneze aşa cum ar trebui, organele ar trebui să lucreze împreună.
Din păcate, România este asemănătoare unui pacient care suferă de o boală autoimună, în care organele luptă unul împotriva celuilalt, fără să le pese că asta va distruge până la urmă organismul, iar odată cu moartea organismului, vor muri şi ele.
Ultima dovadă în acest sens o reprezintă cele mai recente alegeri. La ora la care scriu acest editorial, nu cunosc rezultatul final (dar îl intuiesc) şi stau şi mă întreb cu ce dracu a greşit poporul ăsta daca a ajuns să aibă de ales între …
Daca cei doi ajunşi în finală sunt tot ce a putut da mai bun ţara asta, atunci vai de noi ….
Pe 24 noiembrie vom avea de ales între Aroganţă, Tupeu şi Miserupism şi Incompetenţă în formă crasă. Şi iar va trebui să alegem răul cel mai mic … Sau ca să fiu în tonul scurtei istorii de la început, vom avea de ales între Constipaţie şi Diaree.
Ce este cel mai amuzant este să priveşti cu detaşare toată această zbatere în care organele încearcă să aleagă forma rahatului care să le conducă, iar privind cu detaşare ai ocazia să observe anumite lucruri care te pun serios pe gânduri.
Deci avem 2 tabere: Prima este cea care vrea ca sa nu se schimbe forma rahatului, sustinănd că, chiar daca nu a facut nimic pentru organism în ultimii 5 ani, măcar stă liniştit şi nu face rău.
Cealată tabără este cea care susţine că aşa nu se mai poate şi e nevoie de o nouă formă de rahat !
Cel mai interesant este ca ambele tabere se inşeală. Pentru ca un organism să fie sănătos şi să se dezvolte, el nu trebuie să fie nici constipat, nici să sufere de diaree …
Şi aici ajungem la editorialul anterior legat de cum aş vrea să fie Preşedintele meu.
Când veţi citi aceste rânduri veţi şti cu siguranţă cine ne va fi în frunte în următorii 5 ani ca rezultat al opţiunii noastre electorale (când spun “noastre”, mă refer la cei care au pus ştampila pe unul din cei 2 candidaţi).
Personal, încerc să nu mai pun la suflet şi să nu mă mai enervez văzând calitatea lamentabilă a celor care îmi conduc destinele. Încerc sa nu mă mai enervez când văd o fătucă sub 30 de ani, având ca experienţă “Amanta lui Nea Ăla” , pusă şef într-o instituţie unde nu face nimic, însă primind un salariu din 5 cifre, platit (şi) din impozitele mele. Încerc să nu mă mai enervez când văd că, din impozitele mele, se aruncă zeci de milioane de Euro pe luminiţe de Crăciun şi concerte gratuite în timp ce copii mor cu zile din cauza lipsei bani pentru tratamente. Încerc …
Dar nu reuşesc …
Cum credeţi că mă simt când aflu că un coleg de clasă de al fiicei mele, un băieţel extraordinar, în vârstă de 9 ani, a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier şi că are nevoie pentru a trăi de un tratament care consta minim 80.000 de Euro ? Iar pentru el nu sunt bani …
Cum credeţi că mă simt când mă întreaba fiica mea “tati, dacă Denis nu are bani, o sa moară ?” (Denis fiind numele colegului ei) …
Pentru el nu sunt bani, dar 150.000.000 de Euro pentru nişte alegeri în care să alegem forma căcatului care să ne conducă, avem …
Ce să răspund copilului meu la întrebarea aia ? Platesc (dacă punem şi TVA-ul) peste 40% din veniturile firmei la stat anual sub formă de impozite. 40% pentru ce ? Pentru ca în cazul în care mă îmbolnăvesc să fiu nevoit să “mă descurc” cu tratamentul ? Pentru ca în cazul în care sunt atacat pe strada, Poliţia să nu poată interveni pentru că nu are chef ? Pentru ca ai mei copii să înveţe la şcoală cum Dumnezeu îi trimite în iad unde vor fi fierţi în smoală pentru o eternitate pe cei care nu se roagă, dar nu îi învaţă cum se coase un nasture de exemplu (vă mai amintiţi orele de lucru manual) ?
Iar pe noi ne freacă grija cum să arate căcatul care ne va conduce …
De 30 de ani suntem conduşi de Cleptomani, Incompetenţi, Aroganţi … şi lista ar continua … şi nu facem NIMIC să schimbăm asta.
Asociaţiile Profesionale (atâtea câte sunt) , nu sunt niciodată băgate în seamă atunci când se discută un Proiect de Lege care afectează direct sectorul în care activează. Politicile care privesc companiile sunt stabilite de oameni care în viaţa lor nu au muncit O ORĂ într-o companie. Planurile de învăţământ sunt realizate de indivizi care nu au ieşit o oră din birou şi habar nu au care sunt cerinţele economiei reale şi ce competenţe trebuie să aibă un absolvent de şcoală.
Trăim în ţara în care Programa Şcolară se face pornind de la Specializările Profesorilor şi nu de la Cerinţele Societăţii . Rezultatul ? Generaţie după generaţie de Analfabeţi Funcţional. Oameni care ştiu să citească dar nu înţeleg nimic din ce au citit, oameni care nu pot citi mai mult decât titlul unei postări pe Facebook, oameni incapabili să gândească cu propriul creier, care iau de bune orice tâmpenie (“am citit io pă net”), uşor de manipulat şi transformaţi în sursă de vot … Pentru că până la urmă asta contează … Să iasă Şef, căcatul care trebuie !
Pentru 5 ani vom avea un nou rahat la conducere. Că va fi acelaşi, că va fi altul, lucrurile nu se vor schimba, pentru că din păcate nu avem din ce alege …
În încheiere aş vrea să vă reamintesc o scurtă poveste : „Pădurea era tot mai mică, dar copacii votau mereu pentru topor, căci coada lui era din lemn, iar ei credeau că-i unul de-al lor…“
Noapte bună România, oriunde te-ai afla …